miercuri, 17 martie 2010

Concurs International "Copilul în lumea cuvintelor"

   În perioada 15-28 februarie, Şcoala Nr. 1 Răuceşti, Neamţ, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al judeţului Neamţ, CCD Neamţ, Societatea pentru învăţătura poporului roman- Filiala Răuceşti a organizat, prin corespondenţă, concursul internaţional de scriere creativă "Copilul în lumea cuvintelor".      Obiectivele concursului au fost: elevii să redacteze texte literare, poezii, eseuri originale pe diferite teme; să exerseze capacităţile de comunicare şi să-şi exprime ideile prin folosirea unei tehnici de redactare în scris.      Concursul a avut 2 secţiuni: Florile gandului- proză şi Poezia-muzica sufletului. La acest concurs au participat şi trei elevi din şcoala noastră, îndrumaţi de prof. Tărîţă Cristina-Mihaela, care au obţinut locul I: Mihăeş Larisa- cls. a VI-a B; Divile Cosmin şi Fron Mădălina- cls. a VI-a A.  Felicitări participanţilor!!! Iată şi realizările lor:     "A trecut iarna geroasă şi pustie, a trecut lăsând loc primăverii să trezească natura. Câmpiile sunt pline de toporaşi şi viorele, iar în grădină se zăresc ghioceii albi, gingaşi, vestitori ai primăverii. O albinuţă mică iese curioasă din stup să vadă ce-i cu larma de afară. Ea se aşează pe o ramură subţire de cireş, se uită în stânga şi în dreapta, apoi în sus şi în jos; zăreşte soarele şi florile şi exclamă fericită: - A venit! Primăvara a venit! La auzul acestor cuvinte, toate albinele din stup zboară afară şi zumzăie vesele: - E primăvară! E primăvară! Li se alătură apoi fluturii şi greieraşii care ţopăie şi cântă veseli de întoarcerea primăverii. Până şi ursul din pădure a auzit larma insectelor şi păsărilor, trezindu-se din somnul său, care a durat o iarnă întreagă. Veveriţele se aleargă vesele prin copaci, sărind din ram în ram şi împărţind bucurie întregii păduri. Păsările călătoare se întorc acasă, rândunelele îşi caută cuiburile pe sub streşinile caselor, iar berzele pe acoperişurile clădirilor sau pe stâlpii înalţi. S-au acomodat deja cu vechile lor cuiburi, iar acum povestesc vrăbiuţelor despre peripeţiile prin care au trecut în ţările calde. Pe câmpii se aud glasuri de copii care cântă veseli şi culeg floricele pentru mamele, învăţătoarele sau bunicile lor. Copacii înmuguriţi privesc cum picături sclipitoare de apă se scurg printre pânzele de păianjeni şi soarele îşi reflectă razele aurii în ochiuri de apă. Întreaga natură s-a trezit la viaţă. Primăvara este anotimpul dătător de viaţă şi veselie. Animalele şi plantele îşi dau mâna şi privesc fericite sclipirea soarelui. Pe parcurusul anotimpurilor, ele îşi vor schimba înfăţişarea, dar îşi vor păstra farmecul cu care ne uimesc întotdeauna." Mihăeş Larisa- cls. a VI-a B, "Vino, primăvară!" "Deşi este încă seară, Ştiu că mâine va fi vară. Cu lungi gene de mărar Şi cu ochii de muştar. Aşteptăm cu dor nespus Vacanţa de apus. Să scăpăm de cărţi, caiete Şi să ne jucăm pe-ndelete. Dar de şcoală nu uităm, Prin cărţi să ne mai uităm! La vara care va veni, Mai harnici vom deveni. Pe părinţi să-i ajutăm Recolta s-o adunăm. Noaptea noi o visăm Ca o pasăre măiastră, Care bate la fereastră. Eu deschid, ea intră-n casă Vara tărcată şi pepenoasă." Fron Mădălina- cls. a VI-a A, "Vara, bucuria vacanţei".     "Pe-nserate Andrei s-a întors acasă de la prietenii săi. Era un băiat care ura şi dispreţuia totul din cauza prietenilor pe care îi avea. Întorcea vorbele bune cu vorbe rele, chiar şi mamei sale. Înainte de culcare s-a aşezat în pat şi a început să se gândească ce răutăţi şi ce năzdrăvănii poate să facă în ziua următoare. Deodată s-a întamplat ceva uimitor. Ajunse într-un tărâm al răutăţii, plin de lucruri urâte şi îngrozitoare. Plimbându-se pe acolo, a întâlnit în cale un băiat de vârsta sa. Acel băiat avea întristarea pe faţă, iar în inimă o durere covârşitoare. Andrei se apropie de el şi îl întrebă de ce este supărat. El îi reteza vorba, spunându-i cu vocea sfâşiată, că în viaţa lui a făcut numai rele şi multe greşeli pe care acum le regretă. Apoi îl luă de mână şi îi arătă o mulţime de copii care ajunseră în acel loc al durerii şi regretelor. În acel moment, se gândi că si el ar putea ajunge tot acolo şi îşi aminti toate lucrurile dezastruoase pe care le făcuse colegilor, oamenilor în vârstă, mamei şi altor persoane. Deodată se trezi în patul lui şi îşi dădu seama că a fost un vis urât pe care nu-l va uita niciodată. Apoi, Andrei îi mulţumi acelui băiat din visul lui, pentru că i-a arătat ce fel de persoană este şi că l-a călăuzit pe drumul cel bun. Dimineaţă, Andrei şi-a cerut iertare de la mama sa pentru tot ce a făcut, apoi a îmbrăţişat-o duios şi i-a promis că o să-şi caute alti prieteni decât cei pe care îi avea. În urma acestei experienţe, Andrei şi-a dat seama că se poate schimba datorită unui vis." Divile Cosmin- cls a VI-a A, "Florile gandului".

joi, 11 martie 2010

Comenius-Mobilitate Italia

     In perioada 01-06 Martie, Şcoala cu clasele I-VIII Sagna s-a deplasat în cadrul proiectului Be a Young Architect and Artist, în a doua mobilitate care a avut loc în Italia, localitatea Piedimonte San Germano, în vecinatatea oraşului Roma, alături de celelalte 7 ţări partenere în proiect (Italia, Slovenia, Grecia, Turcia, Bulgaria şi Polonia- şc. coordonatoare). In această vizită de lucru, la şcoala Scuola Media Statale Piedimonte S. Germano, au participat 4 profesori şi 6 elevi:            Todirică Lucian- Coordonatorul Proiectului, prof. Informatică           Bohan Gabriela - Director            Diaconu Mihaela- Responsabil Proiecte Europene, prof. limba engleză            Tărîţă Mihaela  -Membru în echipa de proiect, prof. limba franceză.                Elevii din echipa de proiect:            Rădăuceanu Silvia- aVI-a            Divile Paul- aVII-a           Olaru Ana-Maria- a VII-a            Roca Eduard- a VII-a            Enăşcuţ Luiza- a VIII-a            Savin Aura- a VIII-a.

Comenius-Mobilitate Italia

joi, 25 februarie 2010

Comenius-expoziţie de colaje şi postere

         În cadrul proiectului Comenius "BE A YOUNG ARCHITECT AND ARTIST", elevii clasei a VIIa C, sub îndrumarea prof.  Tărîţă Mihaela, au realizat colaje şi postere despre ţările membre ale proiectului: Polonia, Franţa, Italia, Grecia, Turcia, Bulgaria, Slovenia şi Romania. Elevii au putut astfel să afle mai multe informaţii despre ţările implicate în proiect, despre poziţia lor geografică, clădirile, monumentele, drapelul, cultura şi tradiţiile lor. Cea mai harnică echipă a fost formată din elevii: Iliuţă Sabina, Balint Raluca, Mărtinaş Mădălina, Munteanu Adelina, Cojocea Şerban şi Lungu Bianca care s-au ocupat de ţările Romania, Franţa, Turcia, Grecia.
        Iată şi autorii lor:
             Echipa Italiei a fost formată din: Bulai Renata, Neacşu Georgiana, Aruxandei Marius, Demetercă Denis şi Luca Răzvan.
 
             Echipa Sloveniei au format-o elevii: Divile Andreea, Lungu Bianca, Modrea Mădălina, Radu Ionela şi Vătămanu Cristina.
             Echipa Bulgariei a fost alcătuită din Ciuchi Liviu şi Lucaci Sergiu.
 Echipa Poloniei: Chiriac Alexandru, Divile Alexandru şi Poiană Marian. Toate lucrările au făcut obiectul unei expoziţii. 10 cu felicitări participanţilor!!!!!

marți, 23 februarie 2010

Cum sărbătorim noi Crăciunul

        Elevii clasei a Va A, îndrumaţi de diriginta Tarita Cristina-Mihaela, au sărbătorit Crăciunul prin interpretarea piesei de teatru "Copiii şi îngeraşii", a unor poezii şi colinde, specifice acestei sărbători. Au prezentat ca un element surpriză un dans realizat de ei înşişi pe o melodie la alegere.         Activitatea a fost urmărită de elevii, părinţii şi cadrele didactice din şcoală. Iată cele mai reuşite momente!!!                

Sărbătoarea Halloween

        Pe 30 octombrie, cu ocazia Hallowen-ului, elevii claselor gimnaziale au organizat o activitate, sub îndrumarea domnişoarei profesoare Blaj Alina şi cu ajutorul prof. Diaconu Mihaela şi Tărîţă Mihaela.       Elevii au recitat poezii specifice sărbătorii, au dansat, au prezentat costume ingenioase şi bostani. Cele mai bune costume şi dansuri au fost premiate.       Felicitări participanţilor şi organizatorilor!

luni, 22 februarie 2010

Proiectul 2 V- Viitorul Verde

     Pe data de 15 octombrie 2009 s-a desfăşurat o activitate din cadrul Proiectului 2 V- Viitorul Verde, coordonată de prof. Cristina-Mihaela Tărîţă. Activitatea este o continuare a "Proiectului de formare a personalului didactic din comunitatile afectate de inundatii", proiect finantat de Unicef si implementat de CRIPS, ce a avut loc la Sinaia, in iunie si septembrie 2009. La cursurile de la Sinaia au participat profesori ce predau la scolile din comunităţile afectate de inundaţii în 2008, din judeţele Neamt, Bacau, Botosani, Suceava, Iaşi şi Maramureş.      Activitatea s-a desfăşurat pe 3 secţiuni:     1. Creaţii plastice pe tema " Cea mai frumoasă zi din viaţa mea"     2. Creaţii literare pe aceeaşi temă     3. Obiecte de îmbrăcăminte din materiale reciclabile     Proiectul 2 V a avut ca scop: - dezvoltarea potenţialului cadrelor didactice de a identifica şi sprijini pe elevii care suferă de traume psiho-sociale în urma inundaţiilor - dezvoltarea la elevi de comportamente pozitive faţă de mediu prin refolosirea, reciclarea materialelor biodegradabile şi alte tipuri de deşeuri.     In acest proiect s-au implicat elevii claselor I-VIII, părinţii şi cadrele didactice din şcoală. Ca invitaţi au fost dl. Eugen Simion de la DGASPC, Piatra Neamţ si dl Ioan Mărtinaş de la Primăria Sagna, de la Situaţiile de Urgenţă.Celor mai reusite lucrări s-au acordat diplome, dupa cum urmează. Creaţii literare: locul I- Mihăeş Larisa VIB, Ivan Mirabela VIIIA; II- Ana Melania VA, Andrieş Mădălina VA, Lucaci Antonia VIIA; III- Mărtinaş Laura VB, Mărtinaş Alexandru VB. Creaţii plastice: I - Divile Rita VB, Mihăeş Larisa VI B, II- Aroşoaie Manuela VIIA, Enăşcut Luiza VIIIA, III- Lucaci Roberta VB, Lungu Mădălina VIIIB.     La Obiecte de imbrăcăminte, secţiune rezervată celor mici, de la clasele I-IV, au primit diplome personalizate toti participanţii: pentru cei mai imaginativi, cei mai moderni, cei care au adus tradiţii mexicane, cei careîmbină trecutul cu prezentul, cei mai clasici.     Ulterior, a fost organizată o expoziţie cu obiectele de imbrăcăminte din materiale reciclabile, de  către învăţătoarea Murariu Silvia şi o alta cu creaţiile artistice, de către renumita artistă plastică, prof. Antochi Elena.      Iată cateva secvenţe din timpul activităţii. Vizionare plăcută!!!

duminică, 21 februarie 2010

Săptamana Educaţiei Globale-Proiectul "Hrana pentru toţi"

     In Saptamana Educatiei Globale (14-23 noiembrie 2009), in cadrul Proiectului "Hrana pentru toti", la Scoala Sagna a avut loc o activitate organizată de prof. coordonator Iosefina Lucaci. Elevii claselor V-VIII imdrumati de profesorii diriginti au pregatit diferite mancaruri delicioase bazate pe fructe si legume, iar altele ornamentale, reusind sa realizeze adevarate opere de arta. Fotografiile va vor convinge cu siguranta.      Am reusit astfel sa formam si sa dezvoltam la elevi si cadre didactice o atitudine si un comportament activ si proactiv bazat pe respectul drepturilor copilului, dar si sa devina constienti de faptul ca asigurarea hranei constituie o problemă de maximă responsabilitate, în condiţiile în care sărăcia continuă să afecteze existenţa de zi cu zi a unui număr tot mai mare de CETĂŢENI europeni şi din întreaga lume.

Expozitie desene în cadrul proiectului Comenius

In cursul saptamanii 08-12 februarie, elevii Scolii cu clasele I-VIII, SAGNA, au inaugurat o expozitie de desene, constand in ilustrarile copiilor ale unor case de vis, expozitia reprezentand o etapa dintr-o activitate din cadrul Proiectului Comenius,” Be a Young Architect and Artist”, implementat in scoala Sagna in perioada 2009-2011. Ineditul manifestarii a constat in faptul ca elevii, ajutati de doamna profesoara Antochi Elena, o binecunoscuta pictorita din judetul Neamt, si indrumati de profesoara de limba engleza, Diaconu Mihaela, au desenat ceea ce elevii unei scoli partenere din Turcia, au descris. Expozitia s-a finalizat prin acordarea unui punctaj pentru fiecare desen, elevii fiind cei care au punctat desenele preferate , locul intai fiind obtinut de eleva Lucaci Roberta din clasa a V a B care a ilustrat descrierea facuta de eleva scolii partenere, Şule Yusma. Locurile doi si trei au fost obtinute de Giurgi Felix si Mihaes Larisa din clasa a VI-a B care au ilustrat visele elevilor turci Zinet Uslu si respectiv Tuba Alpar. Fiind o activitate complexa care a incununat mai multe etape de lucru, activitatea a implicat toti elevii de la clasa a IV-a pana la clasa a VIII-a, lucrarile urmand a participa intr-o competitie alaturi de celelalte 7 tari partenere,in cadrul urmatoarei mobilitati din cadrul proiectului,din Piedimonte San Germano- Italia iar produsul comun acestora va fi un DVD comun cu toate prezentarile electronice si un book-let cu toate aceste desene si descrieri , ce va putea fi folosit ulterior ca si material didactic. 15 februarie 2010 prof. Diaconu Mihaela-Claudia

Impresii elevi- mobilitate Franţa in cadrul proiectului Comenius Be a Young Architect and Artist

“ Prima impresie care ne-a lasat-o Franta a fost aceea ca oamenii de acolo sunt foarte prietenosi si sunt foarte comunicativi.La colegiu ne-am simtit foarte bine...si ne-am imprietenit cu multi copii de acolo.Am fost foarte entuziasmate de faptul ca ei se straduiau sa traduca anumite cuvinte ca noi sa intelegem si ne puneau multe intrebari despre anumite lucruri. Familiile au fost foarte primitoare si copiii foarte draguti si comunicativi. In timpul sederii noastre in Franta am vizitat mai multe cladiri, castele,plaja, portul si Oceanul .Nantes este un foarte frumos oras cu multe cladiri si strazi antice..de mare valoare. Printre acestea se numara Catedrala Saint Paul, o cladire impresionanta si ca masivitate si constructie.Apoi mai sunt si castelele dintre care voi aduce aminte Castelul Ducs de Bretagne.Am vizitat si biblioteca din Bouaye ,o biblioteca interesanta cu multe optiuni care nu includ numai carti ci si altele. Viata este foarte diferita acolo,bineinteles fata de cea din Romania dar acest schimb de experienta a fost impresionant. Faptul ca am lucrat impreuna cu profesorii si elevii din toate aceste tari dar si activitatile din cadrul proiectului, premergatoare vizitei din Franta consider ca mi-au imbogatit orizontul cultural si architectural” Balint Monalisa, Ungureanu Andreea -eleve cl. a VIII-a A, Sc. Sagna