În perioada 15-28 februarie, Şcoala Nr. 1 Răuceşti, Neamţ, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al judeţului Neamţ, CCD Neamţ, Societatea pentru învăţătura poporului roman- Filiala Răuceşti a organizat, prin corespondenţă, concursul internaţional de scriere creativă "Copilul în lumea cuvintelor".
Obiectivele concursului au fost: elevii să redacteze texte literare, poezii, eseuri originale pe diferite teme; să exerseze capacităţile de comunicare şi să-şi exprime ideile prin folosirea unei tehnici de redactare în scris.
Concursul a avut 2 secţiuni: Florile gandului- proză şi Poezia-muzica sufletului.
La acest concurs au participat şi trei elevi din şcoala noastră, îndrumaţi de prof. Tărîţă Cristina-Mihaela, care au obţinut locul I: Mihăeş Larisa- cls. a VI-a B; Divile Cosmin şi Fron Mădălina- cls. a VI-a A. Felicitări participanţilor!!!
Iată şi realizările lor:
"A trecut iarna geroasă şi pustie, a trecut lăsând loc primăverii să trezească natura.
Câmpiile sunt pline de toporaşi şi viorele, iar în grădină se zăresc ghioceii albi, gingaşi, vestitori ai primăverii. O albinuţă mică iese curioasă din stup să vadă ce-i cu larma de afară. Ea se aşează pe o ramură subţire de cireş, se uită în stânga şi în dreapta, apoi în sus şi în jos; zăreşte soarele şi florile şi exclamă fericită:
- A venit! Primăvara a venit!
La auzul acestor cuvinte, toate albinele din stup zboară afară şi zumzăie vesele:
- E primăvară! E primăvară!
Li se alătură apoi fluturii şi greieraşii care ţopăie şi cântă veseli de întoarcerea primăverii.
Până şi ursul din pădure a auzit larma insectelor şi păsărilor, trezindu-se din somnul său, care a durat o iarnă întreagă.
Veveriţele se aleargă vesele prin copaci, sărind din ram în ram şi împărţind bucurie întregii păduri.
Păsările călătoare se întorc acasă, rândunelele îşi caută cuiburile pe sub streşinile caselor, iar berzele pe acoperişurile clădirilor sau pe stâlpii înalţi. S-au acomodat deja cu vechile lor cuiburi, iar acum povestesc vrăbiuţelor despre peripeţiile prin care au trecut în ţările calde.
Pe câmpii se aud glasuri de copii care cântă veseli şi culeg floricele pentru mamele, învăţătoarele sau bunicile lor.
Copacii înmuguriţi privesc cum picături sclipitoare de apă se scurg printre pânzele de păianjeni şi soarele îşi reflectă razele aurii în ochiuri de apă.
Întreaga natură s-a trezit la viaţă.
Primăvara este anotimpul dătător de viaţă şi veselie. Animalele şi plantele îşi dau mâna şi privesc fericite sclipirea soarelui. Pe parcurusul anotimpurilor, ele îşi vor schimba înfăţişarea, dar îşi vor păstra farmecul cu care ne uimesc întotdeauna." Mihăeş Larisa- cls. a VI-a B, "Vino, primăvară!"
"Deşi este încă seară,
Ştiu că mâine va fi vară.
Cu lungi gene de mărar
Şi cu ochii de muştar.
Aşteptăm cu dor nespus
Vacanţa de apus.
Să scăpăm de cărţi, caiete
Şi să ne jucăm pe-ndelete.
Dar de şcoală nu uităm,
Prin cărţi să ne mai uităm!
La vara care va veni,
Mai harnici vom deveni.
Pe părinţi să-i ajutăm
Recolta s-o adunăm.
Noaptea noi o visăm
Ca o pasăre măiastră,
Care bate la fereastră.
Eu deschid, ea intră-n casă
Vara tărcată şi pepenoasă." Fron Mădălina- cls. a VI-a A, "Vara, bucuria vacanţei".
"Pe-nserate Andrei s-a întors acasă de la prietenii săi. Era un băiat care ura şi dispreţuia totul din cauza prietenilor pe care îi avea. Întorcea vorbele bune cu vorbe rele, chiar şi mamei sale.
Înainte de culcare s-a aşezat în pat şi a început să se gândească ce răutăţi şi ce năzdrăvănii poate să facă în ziua următoare. Deodată s-a întamplat ceva uimitor. Ajunse într-un tărâm al răutăţii, plin de lucruri urâte şi îngrozitoare. Plimbându-se pe acolo, a întâlnit în cale un băiat de vârsta sa. Acel băiat avea întristarea pe faţă, iar în inimă o durere covârşitoare. Andrei se apropie de el şi îl întrebă de ce este supărat. El îi reteza vorba, spunându-i cu vocea sfâşiată, că în viaţa lui a făcut numai rele şi multe greşeli pe care acum le regretă.
Apoi îl luă de mână şi îi arătă o mulţime de copii care ajunseră în acel loc al durerii şi regretelor. În acel moment, se gândi că si el ar putea ajunge tot acolo şi îşi aminti toate lucrurile dezastruoase pe care le făcuse colegilor, oamenilor în vârstă, mamei şi altor persoane.
Deodată se trezi în patul lui şi îşi dădu seama că a fost un vis urât pe care nu-l va uita niciodată. Apoi, Andrei îi mulţumi acelui băiat din visul lui, pentru că i-a arătat ce fel de persoană este şi că l-a călăuzit pe drumul cel bun.
Dimineaţă, Andrei şi-a cerut iertare de la mama sa pentru tot ce a făcut, apoi a îmbrăţişat-o duios şi i-a promis că o să-şi caute alti prieteni decât cei pe care îi avea.
În urma acestei experienţe, Andrei şi-a dat seama că se poate schimba datorită unui vis." Divile Cosmin- cls a VI-a A, "Florile gandului".
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu