Pe data de 15 octombrie 2009 s-a desfăşurat o activitate din cadrul Proiectului 2 V- Viitorul Verde, coordonată de prof. Cristina-Mihaela Tărîţă. Activitatea este o continuare a "Proiectului de formare a personalului didactic din comunitatile afectate de inundatii", proiect finantat de Unicef si implementat de CRIPS, ce a avut loc la Sinaia, in iunie si septembrie 2009. La cursurile de la Sinaia au participat profesori ce predau la scolile din comunităţile afectate de inundaţii în 2008, din judeţele Neamt, Bacau, Botosani, Suceava, Iaşi şi Maramureş.
Activitatea s-a desfăşurat pe 3 secţiuni:
1. Creaţii plastice pe tema " Cea mai frumoasă zi din viaţa mea"
2. Creaţii literare pe aceeaşi temă
3. Obiecte de îmbrăcăminte din materiale reciclabile
Proiectul 2 V a avut ca scop:
- dezvoltarea potenţialului cadrelor didactice de a identifica şi sprijini pe elevii care suferă de traume psiho-sociale în urma inundaţiilor
- dezvoltarea la elevi de comportamente pozitive faţă de mediu prin refolosirea, reciclarea materialelor biodegradabile şi alte tipuri de deşeuri.
In acest proiect s-au implicat elevii claselor I-VIII, părinţii şi cadrele didactice din şcoală. Ca invitaţi au fost dl. Eugen Simion de la DGASPC, Piatra Neamţ si dl Ioan Mărtinaş de la Primăria Sagna, de la Situaţiile de Urgenţă.Celor mai reusite lucrări s-au acordat diplome, dupa cum urmează. Creaţii literare: locul I- Mihăeş Larisa VIB, Ivan Mirabela VIIIA; II- Ana Melania VA, Andrieş Mădălina VA, Lucaci Antonia VIIA; III- Mărtinaş Laura VB, Mărtinaş Alexandru VB. Creaţii plastice: I - Divile Rita VB, Mihăeş Larisa VI B, II- Aroşoaie Manuela VIIA, Enăşcut Luiza VIIIA, III- Lucaci Roberta VB, Lungu Mădălina VIIIB.
La Obiecte de imbrăcăminte, secţiune rezervată celor mici, de la clasele I-IV, au primit diplome personalizate toti participanţii: pentru cei mai imaginativi, cei mai moderni, cei care au adus tradiţii mexicane, cei careîmbină trecutul cu prezentul, cei mai clasici.
Ulterior, a fost organizată o expoziţie cu obiectele de imbrăcăminte din materiale reciclabile, de către învăţătoarea Murariu Silvia şi o alta cu creaţiile artistice, de către renumita artistă plastică, prof. Antochi Elena.
Iată cateva secvenţe din timpul activităţii. Vizionare plăcută!!!
Integrarea Tehnologiilor Digitale În Educație
Acum o lună
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu